Home > Alte sporturi > Bernadette Szocs traversează cea mai bună formă a carierei! Patru medalii în două săptămâni

Bernadette Szocs traversează cea mai bună formă a carierei! Patru medalii în două săptămâni

Bernadette Szocs (28 ani) se află în cea mai bună formă a carierei. Sportiva legitimată la CSA Steaua a câștigat 4 medalii WTT în ultimele două săptămâni și a atins cea mai bună clasare a ei în circuitul World Table Tennis.

Luna august a adus înalte performanțe pentru Bernadette Szocs. Campioana Europeană a obținut la WTT Contender Lima 2023 argintul, atât la simplu cât și la dublu mixt, unde a concurat alături de Ovidiu Ionescu. De asemenea, Szocs a cucerit bronzul la simplu și la dublu feminin, împreună cu Elizabeta Samara, la WTT Contender Rio de Janeiro 2023.

Cea mai bună clasare a carierei pentru Bernadette Szocs

Sportiva clubului militar a atins un nou record personal. Szocs se află în acest moment pe locul 12 în clasamentul la zi World Table Tennis și pe locul 8 în clasamentul olimpic pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Bernadette a acumulat până în prezent 1.555 de puncte WTT și este urmată în acest top de Elizabeta Samara, locul 26, care a strâns 775 de puncte și Andreea Dragoman, locul 85, cu 204 puncte. Cele mai sus clasate două jucătoare din fiecare țară se vor califica la Jocurile Olimpice din Paris, ce se vor desfășura anul viitor.

Bernadette Szocs:,,Următorul meu vis, o medalie la Jocurile Olimpice”

Rezultatele obținute în această vară i-au oferit sportivei din Târgu Mureș speranțe pentru JO :,,În sfârşit mi s-a îndeplinit visul, iar acum am speranţe mult mai mari la Jocurile Olimpice de la Paris pentru că am bătut multe chinezoaice şi la Jocurile Europene. Eu sper şi cred că pot să câştig o medalie şi la Paris pentru că sunt în cea mai bună formă a mea din toată cariera. Sunt pregătită pentru această luptă, pentru că acesta e următorul meu vis, o medalie la Jocurile Olimpice”, a declarat sportiva pentru AGERPRES după Jocurile Europeane desfășurate în iulie, la Cracovia.

Bernadette Szocs are în palmares 19 medalii internaționale, câștigate la Jocurile Europene, Campionatele Europene, Europe Top 16 și Universiade. Dintre acestea, 6 medalii sunt de aur, 7 medalii sunt de argint și 5 medalii sunt de bronz.

Articole Asemanatoare
EXCLUSIV// Dimitra Ivanova, noua perlă a Timișoarei:,,Vreau titlul de campioană”
Reacție furibundă din partea unui oficial de la Priștina după incidentele de pe Arena Națională:,,nu vom ceda în fața acestor mici fasciști turbofolk”
Schimbare în lotul României! Cristi Manea este înlocuit înaintea meciului cu Kosovo
România vrea la Euro! Dublă de foc cu Israel și Kosovo!

Lasa un raspuns

Acasa
Fotbal
Categorii
Cautare
×