Home > Tenis > O nouă retragere din echipa de FED Cup a României

O nouă retragere din echipa de FED Cup a României

irina-begu-retragere-fed-cup

Echipa României de FED Cup pierde încă o jucătoare importantă. Este vorba de Irina Begu care a ales să se focuseze doar pe turneele WTA.

După ce Sorana Cîrstea a ales să se retragă de ani buni din echipa româniei de FED Cup, o altă jucătoare a ales să facă acest pas. Astfel, România va avea probleme serioase pentru a se menține în elita tenisului în condițiile în care nici Simona Halep n-a mai evoluat de trei ani pentru prima reprezentativă.

Irina Begu (31 de ani) a fost singura jucătoare din top 100 care a reprezentat România la partida de calificare pentru turneul final al Billie Jean Cup contra Poloniei în Aprilie. Cu toate acestea, se pare că și ea n-ar mai vrea să răspundă pozitiv convocărilor căpitanului nejucător, Horia Tecău.

Irina Begu: “Am decis să mă retrag din echipa de FED Cup”

Irina Begu a decis că este mai bine pentru ea să se axeze pe turneele WTA. Numărul 44 WTA consideră că a ajuns la o vârstă la care trebuie să pună problemele de sănătate pe primul plan. De asemenea, sportiva din capitală crede că sunt alte tenismene mai tinere care o pot înlocui cu brio în echipă.

“Am decis să mă retrag din echipa de Fed Cup a României . Decizia am luat-o de ceva timp, dar acum anunț oficial. O spun cu părere de rău. Sunt mândră de ce am făcut. Îmi plac copiii, încerc să fiu în preajma lor.

Puteți să-l întrebați pe Horia Tecău cât de greu îi va fi. Este o generație nouă și cred că sunt sportive extraordinare și vor ajuta echipa. Am înaintat în carieră, trebuie să îmi selectez turneele, problemele de sănătate și-au spus cuvântul. Încerc să dau 100% la fiecare turneu și consider că acesta e un motiv important”, a declarat Begu în direct la Digi Sport.

Cel mai bun rezultat obținut de Begu în echipa de FED Cup a României îl reprezintă semifinala din 2019 pierdută în deplasare cu Franța.

Lasa un raspuns

Acasa
Fotbal
Categorii
Cautare
×