Home > Fotbal > Gigi Becali, negocieri pentru contractul lui Chiricheș. Există două opțiuni: ”Nu e mulțumit”

Gigi Becali, negocieri pentru contractul lui Chiricheș. Există două opțiuni: ”Nu e mulțumit”

Gigi-Becali-negocieri-pentru-contractul-lui-Chiricheș

Gigi Becali (65 ani), a dezvăluit strategia sa pentru a-l atrage pe Vlad Chiricheș (33 ani) la FCSB. Una dintre opțiunile de contract ar fi putut aduce fundașului central un milion de euro, inclusiv bonusuri, însă internaționalul român a refuzat ambele oferte. Așteaptă o ofertă financiară mai generoasă.

Vlad Chiricheș a fost principalul obiectiv al lui Gigi Becali în această perioadă de transferuri. Patronul FCSB-ului a avut mai multe discuții cu fundașul central, ale cărui zile la Cremonese sunt numărate, însă acesta a respins toate ofertele de contract.

Astăzi, Becali a dezvăluit cele două strategii pe care le-a utilizat pentru a-l convinge pe Chiricheș să semneze. Cu toate acestea, negocierile au eșuat din cauza pretențiilor financiare ale fotbalistului.

Becali: ”Ce vrea el eu nu pot să-i ofer”

„Am vorbit cu el, i-am făcut o ofertă, dar nu e mulțumit. I-am zis: «Stai, așteaptă, dacă nu găsești ceva poți folosi oferta ca tampon. Nu mă supăr». Mi-a spus că nu vrea să folosească Steaua așa, că i-a dat multe.

Ce vrea el eu nu pot să-i ofer. E vorba despre bani. I-am dat o soluție cu bonusuri. Dacă ne calificăm în grupe,poate câștiga un milion într-un an. Cam cât ar lua și afară. Dar nu pot să-ți dau dacă nu câștig, nu-ți dau din buzunarul meu.

Îi dădeam bonus de calificare în Conference League, de câștigare a campionatului, și ajungea la un milion într-un an. A zis: «Nu, nea Gigi. Dacă nu ne calificăm?».

I-am zis să vină să ne ajutăm unul pe altul, să facem un contract să mă ajute în cupele europene. «Poți apoi să-ți găsești echipă. Ajută-mă să mă calific și dacă nu mă calific pleci. Îți dau 50.000 de euro pe lună, în două luni iei 100.000».

Nu a vrut nici așa. E posibil să vrea până la urmă, dacă nu găsește nimic n-are ce face”, a declarat latifundiarul din Pipera.

Vlad Chiricheș se află în pragul despărțirii de echipa Cremonese, care a retrogradat în Serie B la sfârșitul sezonului trecut. Vlad a petrecut ultimii 8 ani în Italia. Înainte de aceasta, a jucat timp de 2 ani la Tottenham, care l-a achiziționat de la FCSB pentru suma de 9,5 milioane de euro.

Lasa un raspuns

Acasa
Fotbal
Categorii
Cautare
×