Luciano Spaletti a ajuns la un acord cu Federația Italiană de Fotbal pentru a prelua postul de selecționer al primei reprezentative a ,,Squadrei Azzura”. Napoli va încasa 3 milioane de euro în urma numirii lui Spaletti pe banca Italiei.
Luciano Spaletti va fi noul antrenor al Italiei
În urma demisiei lui Roberto Mancini de pe banca naționalei, președintele Federației Italiene de Fotbal Gabriele Gravina s-a înțeles cu Luciano Spaletti să preia naționala Italiei. Antrenorul ar urma să aibă un contract valabil până în septembrie 2026.
După oficializarea contractului, ce ar putea să se realizeze sâmbătă, Luciano Spaletti ar urma să susțină luni prima conferință de presă din postura de selecționer al ,,Squadrei Azzura”, conform Gazzetta dello sport.
Fostul antrenor al lui Napoli va avea drept obiectiv să redreseze naționala Italiei, ce a ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar, desfășurată anul trecut.
Napoli nu renunță la clauza din contract
Campion cu Napoli în sezonul recent încheiat, Spaletti s-a despărțit de ,,gli Azzuri”. Negocierile antrenorului cu Federația Italiană de Fotbal au fost îngreunate de clauza stipulată în contractul cu trupa de pe Stadio Diego Maradona. Aceasta prevede ca Napoli să primească 3 milioane de euro dacă până în iunie 2024, Luciano Spaletti acceptă un nou post.
Președintele lui Napoli a anunțat că nu renunță la plata indemnizației:,,Acest lucru nu afectează pur și simplu Napoli, ci întregul sistem de fotbal italian,care trebuie să scape de atitudinea sa amatoristică” a declarat Aurelio de Laurentiis pentru site-ul oficial al lui Napoli.
Sezonul precedent, Luciano Spaletti a dus formația napoletană în sferturile Champions League și a cârmuit-o pe Napoli în drumul spre ,,Scudetto”, după o pauză de 33 de ani. Spaletti are în palmares un titlu al Italiei, două Cupe ale Italiei și o Supercupă. În perioada petrecuta la Zenit Sankt Petersburg, italianul a cucerit 2 titluri ale Rusiei și o Supercupă.