După meciul dintre CSU Craiova și FCSB, un incident minor a captat atenția în mod surprinzător. Un adolescent a sărit să facă o poză cu căpitanul echipei adverse, Darius Olaru, moment care a generat numeroase reacții și discuții în lumea fotbalului românesc. Chiar și azi, subiectul este abordat și dezbatut în presă.
Dar ce e cu el?
Imaginea surprinsă după meci a fost considerată mai dureroasă decât scorul de 0-3 pe terenul propriu, ,,Ion Oblemenco”. Pentru mulți suporteri, gestul adolescentului, care purta echipamentul Universității Craiova, a fost perceput ca o trădare și un simbol al lipsei de atașament față de club. Această reacție nu a fost una singulară, ci a stârnit un val de critici și dezamăgiri, iar opinia publică s-a împărțit în legătură cu gestul tânărului. ,Nu mai joacă tineretul cu pasiune.”
Conform informațiilor furnizate de Fanatik, adolescentul în cauză ar fi fiul lui Dumitru Mitriță și chiar vărul lui Alex Mitriță, iar această legătură familială a adăugat un strat suplimentar de tensiune în discuții. Există voci care susțin că acest gest ar trebui să fie sancționat și că reprezintă o formă de trădare față de club. Lucian Pretorian, directorul centrului de copii și juniori de la Universitatea Craiova, a declarat că va avea loc o întâlnire în cadrul clubului pentru a discuta despre gestul lui Mario Mitriță.
Schimbările sunt primite greu
Schimbările din fotbal sunt adesea întâmpinate cu rezistență și frustrare din partea celor care își amintesc cu nostalgie de perioadele anterioare, când solidaritatea și atașamentul față de club erau mai profund încrustate în cultura fotbalului românesc.
Perioada în care mentalitatea aceea putea fi aplicată era una restrictivă. Erau timpuri în care ți se ,,împrumutau” jucători fără voia lor, iar echipele mai mici sufereau abuzuri de la cele favorizate de stat. Să vă aduceţi aminte cum a povestit Popescu de cât a fost alergat să lase Craiova pentru a pleca la Steaua.
Singura cale de a face față acestor abuzuri era solidaritatea reală pe care o aveau unii față de ceilalți. Oamenii au tendința de a se ajuta, sprijini și susține indiferent de orice atunci când se confruntă cu astfel de regimuri. De aia rapidiștii încă se simt ,,singuri împotriva tuturor“, pentru că la un moment dat părea mai degrabă un fapt decât o stare de spirit.
Acum fotbalul a devenit mult mai volatil. Un jucător rareori mai reprezintă o echipă toată cariera sa. De cele mai multe ori caută echipe mai mari, salarii mai bune, condiţii mai bune. Şi este normal să se întâmple așa.
Ce văd eu că s-a întâmplat de fapt
Este important să înțelegem că gesturile fotbaliștilor nu reflectă întotdeauna lipsa de respect sau atașament față de propriul club. Fotbalul modern promovează respectul reciproc între jucători și echipe, chiar și între rivali, iar relațiile personale pot să nu coincidă întotdeauna cu rivalitățile de pe teren.
În realitate nu crede nimeni că toți fotbaliștii care joacă bine la Manchester City sunt cu totul devotați acelei echipe. Desigur, sunt devotați pe teren. Dar, respectul dintre jucători sau antrenori există. Relația dintre Pep Guardiola și Jürgen Klopp ar trebui să fie un indiciu al acestui fapt. Dacă se iau în brațe amical, stau la poze, glumesc și râd împreună nu înseamnă că nu respectă istoria celor două echipe.
Reacțiile suporterilor craioveni le văd doar ca pe o frustrare abătută asupra unui adolescent. Puștiul a făcut o poză cu un tânăr mai răsărit decât alții din campionat și atât. Craiova are probleme serioase, iar poza asta demnă de social media nu este deloc una dintre ele.
Echipa Universității Craiova se confruntă, în mod repetat, cu eșecuri și dezamăgiri, indiferent de antrenorul de la conducere. Lipsa rezultatelor pozitive, inclusiv în fața echipelor considerate mai accesibile, subliniază o problemă profundă. Mai mult, echipa beneficiază de resurse și sprijin, dar nu reușește să le valorifice.
Pasiune pentru ce?
Eu nu înţeleg cu cine ar trebui să facă poze aceşti puşti. Pot să facă poze cu jucători pe care nu i-au văzut niciodată jucând. Dar ce sens are? În realitate, reperele lor sunt tot jucătorii din prezent. Poate ar putea face poze cu jucători ca Bancu, care este printre singurii care au demonstrat devotament față de CSU Craiova, încă din 2014.
Eu înţeleg că Gică Craioveanu în adolescență putea să se uite cu admiraţie la Ion Oblemenco. Dar cine ar trebui să fie “Tunarul” acestui adolescent? Ar trebui să fie Andrei Ivan, Alexandru Băluță, sau Bogdan Vătăjelu? Sunt ei mai demni de admirație doar pentru că au jucat la Craiova? Nu ar trebui să urmărim fotbaliștii dacă nu ne inspiră nimic. Dar asta vrem? Să privim doar câțiva jucători, iar pe restul să îi categorisim drept neconformi standardelor proprii.
Am apreciat reacția lui Gică Craioveanu. ,,Nu văd care e motivul pentru această ședință! Să nu uităm că este un copil! Una e să fi coborât Marcel Popescu să-și fi făcut o poză cu Coman. Aia chiar era grav! Mai ales când tu pierzi cu 3-0! Dar e un copil, hai să fim serioși.”
Am considerat întotdeauna ceva pueril modul în care sunt tratate echipele sau jucătorii la fotbal. Stăm să le comparăm și pierdem ansamblul și frumusețea jocului. Este esențial să ne amintim că fotbalul înseamnă mai mult decât rezultatele și rivalitățile din el. Ansamblul și frumusețea jocului sunt elementele care ne fac să ne îndrăgostim de acest sport . Hai să ne bucurăm de fiecare aspect al său, indiferent de echipele sau jucătorii implicați.
