Daniel Maldini, fiul lui Paolo, a debutat, luni, pentru prima reprezentativă a Italiei, în victoria „Squadrei Azzurra” împotriva Israelului, 4-1, din Liga Națiunilor.
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 23 de ani a intrat pe teren, în minutul 74 al victoriei Italiei, împotriva Israelului, de la Udine, iar prestația sa a consemnat debutul celei de a treia generație a familiei Maldini care îmbracă tricoul „Squadrei Azzurra”. Daniel a evoluat sub privirile familiei, iar la finalul duelului a mărturisit că a trăit la intensitate maximă partida.
„Sunt fericit că au venit părinții mei, voi discuta meciul cu ei când ajung acasă. A fost o emoție puternică și pozitivă. Sunt foarte fericit că am jucat și că meciul a mers bine… Sper să fi adus puțină calitate (n.r. echipei), chiar dacă este prea mult spus. Încerc să ajut cât de mult pot”, a declarat Daniel Maldini, la finalul partidei, potrivit Agerpres.
- Prestația lui Daniel Maldini, din partida împotriva Israelului, a fost notată cu 6.7, potrivit site-ului de specialitate SofaScore.
- Mijlocașul ofensiv a fost format la academia celor de la AC Milan, iar de-a lungul carierei, la nivel de seniori, a evoluat pentru „rossonerri”, Spezia, Empoli și Monza.
- Cota de piață a lui Daniel Maldini este de 4.5 milioane de euro, conform Transfermarkt.