Ciprian Deac (40 de ani), fostul căpitan al celor de la CFR Cluj, a vorbit fără menajamente despre relația cu antrenorul Daniel Pancu.
De la sosirea în Gruia, tehnicianul nu s-a bazat pe serviciile veteranului „feroviarilor”.
Ciprian Deac rupe tăcerea despre relația cu Daniel Pancu:
Fostul „decar” al celor de la CFR Cluj susține că nu a fost deranjat de lipsa de încredere din partea antrenorului. Totuși, Ciprian Deac ar fi preferat să fie anunțat chiar de Daniel Pancu de decizia de a nu efectua cantonamentul de iarnă alături de echipă, fără să apeleze la intermediari.
„Nu eram deranjat de faptul că m-a lăsat acasă, mai tare eram deranjat de faptul că putea să vină să mă tragă deoparte, să mă cheme în birou şi să zică: «Ciprian, uită-te în ochii mei, nu vreau să te iau în cantonament din anumite motive».
Dar el nici nu mi-a transmis şi i-a lăsat pe cei de la club să-mi spună. Şi lucrul ăsta m-a durut, pentru că eu cu el am jucat, aveam o relaţie bună…
Lucrul ăsta m-a deranjat cel mai tare: că nu mi-a spus faţă în faţă. Am clarificat la telefon anumite lucruri. Nu-i port pică, ură, ne-am înţeles şi acum pe final foarte bine”, a spus Ciprian Deac, pentru TVR Cluj, potrivit primasport.ro.
Ciprian Deac, sută la sută pentru CFR: „N-am intrat nici pentru Pancu, nici pentru Mureșan”
În ciuda perioadei dificile în care a colaborat cu Daniel Pancu, din cauza minutelor puține de joc pe care Ciprian Deac le-a primit, acesta susține că a fost devotat echipei din Gruia.
„Foarte mulţi prieteni, foarte mulţi colegi, efectiv colegii îmi spuneau: «Cipri, dacă eram în locul tău…». De multe ori am intrat după minutul 90, a fost un meci în care cred că nici n-am atins mingea…Pentru multă lume părea aşa ca şi un fel de umilinţă.
În mintea mea, şi cred cu tărie asta, şi aşa ar trebui să gândească orice jucător, eu n-am intrat nici pentru Daniel Pancu, nici pentru domnul Mureşan, nici pentru domnul Neluţu Varga. Eu am intrat pentru club, pentru fotbal, pentru că respect meseria asta.
Nu contează cât, dacă era să intru pentru o secundă, o secundă intram. Am intrat pentru club şi pentru iubirea faţă de CFR, clubul care mi-a dat multe, şi pentru suporteri şi respectul pe care mi l-au arătat. Lucrurile astea m-au făcut să merg înainte, pentru că puteam de multe ori să refuz”, a continuat Ciprian Deac, conform sursei menționate.
- 87 de minute, în șase luni, a jucat Ciprian Deac sub comanda lui Daniel Pancu.
Ciprian Deac, legendă pentru CFR Cluj
Mijlocașul dreapta a debutat la nivel de seniori în tricoul divizionarei secunde de la momentul respectiv, Unirea Dej. După numai două sezoane petrecute în alb și albastru, Ciprian Deac a fost transferat de CFR Cluj, formație alături de care a atins cele mai mari performanțe ale carierei.
În cei 16 ani petrecuți în Gruia, fostul internațional a câștigat șapte titluri de campion ale României, trei Cupe ale României și patru Supercupe ale României.
De asemenea, Ciprian Deac a fost inclus de patru ori în echipa sezonului din Liga 1.



